O rochie albă de Sântămărie

Când eram mică, de Sântămărie toată familia se aduna la bunicii mei, părinţii mamei.

Pe bunica o chema Maria şi 15 august era ziua – singura din an – când era sărbătorită.

Maia, aşa îi ziceam eu, făcea supă cu găluşti – o supă limpede şi teribil de gustoasă, în care pluteau nişte găluşti mari şi pufoase, cum mie nu mi-au ieşit niciodată, sărmăluţe în foi de viţă şi un tort fabulos, cu blat de nucă şi cremă de cacao, al cărui gust n-am putut să-l mai regăsesc.

Masa se punea în curte, la umbră, cu faţă de masă albă, farfurii de porţelan şi nişte tacâmuri care, fără a fi de argint, erau grele şi mi se păreau, atunci, greu de mânuit.

Îmi amintesc supiera în care era adusă supa la masă, care mă fascina şi pe care, când o găseam în dulap, mi-o puneam pe cap ca pe o coroană regală. Mă întreb şi azi cum de n-am rămas niciodată cu capul blocat înăuntru. 🙂

Multă vreme am fost singurul nepot din familie şi din cauza asta, răsfăţata tuturor. Eram îmbrăcată frumos, cu rochiţă şi pantofiori de lac şi îmi plăcea să mă dau în spectacol – recitam poezii de la grădiniţă şi cântam tot felul de cântecele – iar bunicii şi rudele nu conteneau să se minuneze ce talentată şi frumuşică sunt.

Mama nu era prea încântată de tot acest răsfăţ, de obicei avea mereu ceva de zis pe drumul de întoarcere acasă, care îmi stingea toată bucuria.

Dar poate că, crescând cu o mamă critică şi cu aşteptări foarte înalte, pe care niciodată n-am simţit că le-am împlinit pe deplin, răsfăţul şi laudele din copilărie au avut importanţa lor. Mi-au oferit un soi de încredere în mine şi o anume siguranţă de sine pe care poate că nu le-aş fi dobândit altfel.

Azi

În amintirea acelor zile pline de lumină şi a bunicii mele Maria, azi am îmbrăcat o rochie albă, cu o linie care aduce cu rochiţele din copilărie.

Este o rochie dintr-o pânză fină de bumbac, cu broderie englezească pe fustă şi încheiată în faţă.

Ca multe dintre rochiile mele este de la Bonprix şi e încă disponibilă pe alb şi pe roşu, dar din păcate pe alb mai sunt doar două mărimi în stoc.

Totuşi, dacă îţi doreşti o rochie albă iată şi alte câteva modele frumoase.

În privinţa accesorizării, am încercat mai multe variante şi am ales în final accesorii în culori şi din material naturale: un coş de pai, un colier de lemn, sandale de pânză cu platformă, stil espadrile.

Dacă îţi plac, am găsit pentru tine produse asemănătoare.

Cu drag,

Articole pe care poate le-ai ratat

O fustă albă şi două ţinute pastelate (plus una contrastantă)

Rochie de plajă sau ţinută de ocazie?

Cum să te îmbraci casual în rochie

Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.

Summary
O rochie albă de Sântămărie
Article Name
O rochie albă de Sântămărie
Description
O ţinută cu o rochie albă cu broderie englezească.
Author
MaxineOver50

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *