O salopetă largă şi două ţinute diferite
Salopeta, acest ansamblu de pantaloni şi bluză unite într-o singură piesă vestimentară a fost, până nu demult, inexistentă în garderoba mea.
Complicata coreografie pe care trebuie s-o execuţi când mergi la baie m-a descurajat mereu în intenţia de a-mi cumpăra una.
Dincolo de această incomoditate, o salopetă, mai ales una confecţionată din materiale moi, care se mulează pe corp, precum jerseul, este neiertătoare şi scoate în evidenţă toate rotunjimile pe care nu le doreşti etalate.
Ştiu asta pentru că în urmă cu vreo doi ani mi-am cumpărat o salopetă subţire din jerse, doar că să sfârşească, neîmbrăcată vreodată, printre hainele pe care le-am donat Crăciunul trecut.
Şi totuşi, fără s-o caut în mod special, am găsit salopeta perfectă pentru mine, atât din punctul de vedere al croielii cât şi al materialului.
Este confecţionată din pânză de vâscoză cu imprimeu floral şi are o croială foarte amplă, care maschează perfect abdomenul şi coapsele.
În plus, se încheie cu fermoar în lateral, are bretele late, fixate cu nasturi şi partea din spate elastică, aşa că este comodă şi simplu de îmbrăcat şi dezbrăcat.
Datorită faptului că materialul este fluid, se mişcă în jurul corpului în mers ceea ce o face foarte răcoroasă şi conferă o dinamică frumoasă ţinutei.
Este o piesă versatilă, care poate fi purtată cu un tricou alb pe dedesubt sau cu o geacă de blugi, o cămaşă sau un sacou pe deasupra.
Iată două ţinute care au salopeta drept personaj principal.
Ţinuta elegantă
În ţinuta de azi am purtat salopeta cu un sacou bleu de in, care contrastează frumos cu nuanţele mai închise ale imprimeului.
Am dorit să dau ţinutei un aer elegant, aşa că am încălţat nişte pantofi cu toc gros bleu şi am purtat un colier şi nişte cercei lungi cu ciucuri.
Ţinuta casual
Într-o altă variantă, am îmbrăcat pe deasupra salopetei o cămaşă fuchsia de in, cu mânecă scurtă, a cărei culoare răspunde cromatic nuanţei de roşu din imprimeu.
Am încălţat nişte sandale comode cu platformă şi am completat ţinuta cu o geantă şi nişte cercei argintii.
Ambele ţinute sunt proaspete şi estivale, potrivite pentru zilele calde de vară care vor veni.
Dacă te inspiră, iată ce îţi recomand.
- Salopeta este de la Bonprix, o găseşti aici pe albastru şi aici pe roşu închis.
- Un sacou bleu găseşti tot la Bonprix aici.
- O cămaşă roz la AboutYou aici sau aici.
Atenţie!
Dacă citeşti acest articol pe telefon şi l-ai deschis de pe Facebook, este posibil ca linkurile la recomandările mele să nu meargă.
Poţi remedia foarte simplu problema astfel:
- fă click în colţul din dreapta sus al ecranului pe cele trei punctişoare
- în meniul care se deschide fă click pe Open in system browser
- fă scroll din nou până la linkuri şi iată-le funcţionând! 🙂
Cu drag,
Articole pe care poate le-ai ratat
Când iubeşti imprimeurile florale
Florile şi rozul – vestitorii primăverii
Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.