O ţinută clasică alcătuită din piese moderne
În lumea modei, termenii „clasic” și „modern” par la prima vedere să fie opuși, dar în realitate, se completează reciproc și dau naștere unor combinații surprinzătoare și elegante.
Clasicul este definit de piese și stiluri care au trecut testul timpului, fiind mereu la modă și apreciate pentru eleganța și simplitatea lor. Modernul, pe de altă parte, aduce un suflu proaspăt, încorporând în modă tendințele estetice actuale.
O ținută clasică, dar alcătuită din piese moderne, este o modalitate excelentă de a aduce un omagiu tradiției, păstrând în același timp un aspect contemporan și proaspăt.
Ţinuta de azi
Este un exemplu foarte bun al modului cum poţi alcătui o ţinută clasică, folosind piese în tendinţe.
De fapt, fiecare dintre elementele care compun ţinuta sunt ele însele piese clasice, dar cum moda este ciclică, în ultimele sezoane fustele ample, bluzele brodate şi balerinii au devenit adevărate hituri.
Am purtat, aşadar, o fustă bleumarin din poplin de bumbac, cu croială amplă, până aproape de glezne, pe care am asociat-o cu o bluză albă până în talie, cu broderie englezească (pe vremea noastră se numea broderie spartă).
Bluzele cu broderie englezească sunt foarte în vogă şi îmi plac în mod deosebit pentru aspectul lor feminin şi romantic.
Am încălţat nişte balerini albi cu aspect elegant care creează o legătură vizuală cu albul bluzei şi am ales o mică poşetă de pai cu detalii albe.
Drept bijuterii am purtat un şirag spectaculos de perle mari şi cercei cu perle, ambele menite să confere ţinutei aerul rafinat pe care l-am dorit.
Inspiraţia
M-am inspirat în crearea ţinutei de la una dintre vedetele mele preferate şi un adevărat fashion icon – Audrey Hepburn – şi ţinutele ei cu fuste largi, bluze albe şi balerini.
Chiar dacă epoca, vârsta şi silueta sunt cu totul altele, poţi oricând să găseşti inspiraţii stilistice în filmele clasice şi ţinutele acelor vremuri.
Şi în mod uimitor, datorită faptului că moda revine mereu la piesele clasice, reinterpretându-le, nu vei arăta deloc demodată ci modernă şi chic.
Dacă ţinuta mea te inspiră, iată ce îţi recomand.
- Fusta mea este de la Next, o găseşti aici.
- O fustă asemănătoare poţi găsi şi la AboutYou aici sau la FashionDays aici.
- O bluză cu broderie englezească găseşti la Bonprix aici, aici, aici sau aici.
- Balerini albi la CCC sau ePantofi.
- O poşetă albă elegantă la Mohito.
Atenţie!
Dacă citeşti acest articol pe telefon şi l-ai deschis de pe Facebook, este posibil ca linkurile la recomandările mele să nu meargă.
Poţi remedia foarte simplu problema astfel:
- fă click în colţul din dreapta sus al ecranului pe cele trei punctişoare
- în meniul care se deschide fă click pe Open in system browser
- fă scroll din nou până la linkuri şi iată-le funcţionând! 🙂
Cu drag,
Articole pe care poate le-ai ratat
Cum să te îmbraci clasic fără să fii demodată
O ţinută estivală în alb şi albastru
Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.
2 Comments
Pingback:
Pingback: