Culoarea anului care vine – Viva Magenta
Probabil ştiţi că în fiecare an Institutul Pantone stabileşte o culoare a anului care urmează. Criteriile după care este stabilită culoarea sunt complexe, fiind luate în considerare trendurile coloristice, tendinţele din fashion şi social media, precum şi evenimentele politice. Printre culorile anilor anteriori se numără violetul (în 2018), coraiul (în…
Când găseşti o piesă vestimentară care îţi place şi-ţi vine bine, cumpără-ţi mai multe culori!
Cu ocazia curăţeniei de Crăciun de anul ăsta am făcut mult amânata sortare a garderobei mele. Înainte de a-mi lua inima-n dinţi şi a purcede la această complicată sarcină, îmi făceam planuri să mai cumpăr o comodă de la Ikea ca să mai am nişte spaţiu suplimentar de depozitare. 🙂…
Un palton verde? Ce idee neobişnuită!
Atunci când vrei să-ţi cumperi un palton sau o jachetă de iarnă, prima culoare la care te gândeşti este negrul. Nu greşeşti, desigur, un palton negru este indispensabil într-o garderobă cu stil – îl poţi purta peste orice, de la rochii elegante la pantaloni casual sau blugi. A doua culoare…
Ce sunt blugii “mom style” şi cum să-i porţi fără să fii demodată
Dacă aveţi o vârstă apropiată de a mea, cu siguranţă vă aduceţi aminte de acest model de blugi. Erau foarte în vogă în anii ’90, când se purtau cu cămăşi largi şi sacouri cu umerii proeminenţi. După ce a trecut perioada lor de glorie, un timp îndelungat au fost consideraţi…