• Ieri ne-a prins ploaia

    Ieri am fost la o plimbare în parcul de la Mogoşoaia şi ne-a prins ploaia. Încă de când eram pe aleea centrală am văzut cum se adună norii în faţa, dar n-am vrut să ne întoarcem. Abia venisem şi speram că poate vor fi doar câţiva stropi răzleţi, pe care…

  • Eşarfa care “face” ţinuta

    Aşa cum am mai scris, albul a intrat foarte târziu în garderoba mea. M-am temut de el din mai multe motive: că se murdăreşte uşor, că mă arată mai plină, că (în cazul pantalonilor) e transparent şi se vede lenjeria. Aşa încât mi-am cumpărat prima rochie albă abia acum un…

  • Little black dress şi animal print

    Nu sunt rare ocaziile când trebuie să te îmbraci elegant dar nu aşa de sofisticat ca la nuntă şi nici aşa de oficial ca la birou. Când mergi la operă sau la teatru, la un vernisaj al unei expoziţii, la premiera unui film, la cină cu partenerul tău sau chiar…

  • Cum să-ţi acoperi braţele cu stil

    Pentru multe femei plinuţe sau trecute de o anumită vârstă (sau şi una, şi alta, ca mine 🙂 ) braţele reprezintă o zonă problematică. Motivul este că, odată cu înaintarea în vârstă, pielea îşi pierde elasticitatea iar partea de sus a braţelor nu mai are fermitatea din tinereţe. Această situaţie…