Rochia utility – o rochie clasică redevenită vedetă în sezonul actual
În româneşte nu are o traducere exactă – ai putea să-i spui rochie utilitară, dar sună cumva prea tehnic, te duce cu gândul la salopeta de lucru de pe vremea când făceai practică de atelier la liceu. 🙂
În engleză termenul utility, în expresii precum utility fashion sau utility style are o istorie veche de 80 de ani, din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.
Termenul se referă la un program denumit Utility Clothing Scheme, introdus de guvernul Marii Britanii în timpul războiului, având ca scop eliminarea risipei prin standardizarea modelelor de haine şi raţionalizarea vânzărilor.
O astfel de măsură poate părea azi dură şi nedemocratică, dar atunci era război şi toate resursele, inclusiv cele textile, trebuiau să meargă către armată.
Stilul utility
Piesele vestimentare caracteristice stilului utility sunt pantalonii cargo cu buzunare aplicate la nivelul coapselor, jachetele utility din bumbac cu textură aspră şi cu buzunare aplicate, salopetele cu linie bărbătească, rochiile cămaşă drepte, cu buzunare la piept.
Dacă în timpul războiului stilul utility era o necesitate, în deceniile următoare a fost îmbrăţişat de marile case de modă şi transformat într-un stil chic, modern şi funcţional.
Prima revenire a stilului utility a avut loc în anii ’70, odată cu mişcările pentru emanciparea femeilor, iar apoi a fost readus în prim-planul modei periodic, în fiecare deceniu.
Acum stilul cunoaşte o nouă revigorare iar magazinele sunt pline de piese vestimentare caracteristice acestui trend.
Din păcate, aşa cum se întâmplă în modă, stilul a fost reinterpretat şi de la modelele sobre şi austrere pe care le vedem în fotografiile din epoca războiului, s-a ajuns la haine excesiv supradimensionate, cu zeci de buzunare, clape şi fermoare, preferate în general de tineri.
Totuşi, dacă te atrag piesele vestimentare care îmbină eleganţa cu utilitatea, poţi găsi modele moderne cu acea linie clasică şi sobră, pe care o recunoaştem din filmele de epocă.
Aşa cum este rochia pe care o port în ţinuta azi.
Ţinuta de azi
Este o rochie dreaptă, cu guler de cămaşă şi mâneci largi, până la cot, încheiată în nasturi şi cu două buzunare cu clape la piept. Modelul clasic de rochie utility.
Rochia are propriul cordon cu cataramă metalică, dar am preferat să o port cu o curea maro, care marchează mai bine talia.
Am completat ţinuta cu o geantă de umăr maro, un colier de lemn la baza gâtului şi nişte pantofi bej cu talpă ortopedică.
Am creat, astfel, o ţinută cu aer retro, practică şi elegantă, care poate fi purtată la birou sau în timpul liber.
Dacă te inspiră, iată ce îţi recomand.
- Rochia mea este de la H&M, o găseşti aici.
- Alt model frumos de rochie utility găseşti la Bonprix aici, de la mărimea 36 la 54.
- Sau la AboutYou aici, aici şi aici.
- O curea maro la Bonprix aici sau aici.
- Pantofi ortopedici bej la Zappatos sau la CCC.
- O geantă ca a mea la Answear aici.
Atenţie!
Dacă citeşti acest articol pe telefon şi l-ai deschis de pe Facebook, este posibil ca linkurile la recomandările mele să nu meargă.
Poţi remedia foarte simplu problema astfel:
- fă click în colţul din dreapta sus al ecranului pe cele trei punctişoare
- în meniul care se deschide fă click pe Open in system browser
- fă scroll din nou până la linkuri şi iată-le funcţionând! 🙂
Cu drag,
Articole pe care poate le-ai ratat
Un mod inedit de a purta o rochie-cămaşă
Rochie cu pantaloni. Ai încercat vreodată?
Cum să porţi o rochie din denim cu pantaloni
Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.
3 Comments
Pingback:
Pingback:
Pingback: