Să afirmi că o femeie plinuţă poate fi frumoasă înseamnă normalizarea obezităţii?
Vinerea trecută (re)publicam un articol la care am primit nişte comentarii mai puţin obişnuite. Nu pentru că erau critice ci pentru că doamna respectivă a ignorat tema articolului – 5 (+1) piese cheie pentru o ţinută tinerească – şi a mers cu comentariile în altă direcţie.
Deşi articolul meu se referea la vârstă, doamna a avut ceva de spus despre faptul că îmi manipulez audienţa şi fac să pară firesc să fii supraponderală şi cu probleme de sănătate, plus că tratez drept ridicole dieta şi exerciţiile fizice. Şi că în loc să promovez tot felul de magazine de haine, mai bine aş promova un stil de viaţă sănătos.
Altfel spus, că normalizez obezitatea adică le fac pe cititoarele mele să creadă că e normal să fie supraponderale… sau măcar că nu e chiar aşa de rău.
Iată comentariile aşa cum au fost postate:
Sa faci sport si sa mananci corect e ridicol?! Dar sa fii supraponderala si cu pb de sanatate e firesc!
In loc sa promovati tot felul de siteuri de haine, ar fi bine sa promovati un stil de viata sanatos. Ridicole sunt manipularile.
Evident, persoana în cauză a citit articolul meu prin propriile filtre şi a înţeles cu totul altceva decât am scris eu în articol.
Totuşi, comentariile ei au ridicat o problemă importantă, despre pe care cred că merită să vorbim niţel.
Normalizarea obezităţii
O vreme foarte îndelungată moda s-a adresat numai femeilor slabe. Toate femeile care apăreau pe podiumuri, în reclame, în media, erau slabe, tinere şi frumoase. (Abia de curând marile branduri au început să folosescă modele cu siluete normale sau plinuţe.)
Este firesc, de altfel, pentru că fashion-ul are o puternică latură inspiraţională, ea este cea care vinde: “Îmi cumpăr produsul X pentru că vreau să arăt precum cea care îl prezintă.”
Dar e doar o iluzie. Oricâte lucruri ţi-ai cumpăra, nu vei reuşi niciodată să arăţi ca modelele din reclame, pentru că ele asta sunt, nişte modele. În realitate nici măcar femeile care le întruchipează nu arată precum modelele din reviste.
În viaţa reală, dincolo de imaginile suple, sportive, cu pielea netedă şi fără celulită suntem noi, femeile normale. Imperfecte, mai slabe sau mai grase, mai înalte sau mai scunde, cu trăsăturile noastre particulare care ne fac să fim unice.
În viaţa reală suntem şi noi, femeile care avem câteva sau mai mult de câteva kilograme în plus.
Noi, grasele.
Doamna care a comentat la postarea mea este ecoul unei opinii larg răspândite, aceea că persoanele supraponderale ar trebui să se simtă jenate de felul cum arată şi ruşinate de stilul lor de viaţă nesănătos. (Căci de ce altceva te-ai îngrăşa dacă nu pentru că manânci ca haplea şi nu-ţi mişti fundul de pe scaun?)
Noi, astea grase, ar trebui să terminam cu activităţile frivole precum cumpăratul hainelor şi să ne apucăm serios de diete şi de sport până vom ajunge să arătăm ca nişte persoane normale.
Ei bine, eu cred că suntem deja normale şi avem dreptul, la fel ca orice altă femeie, de a ne simţi frumoase şi apreciate.
Da, ştim că de multe ori, să fii supraponderală vine cu probleme de sănătate. Ştim că trebuie să mâncăm corect – orice ar însemna asta – şi să facem mişcare.
Dar greutatea şi stilul de viaţa sunt probleme personale.
Poate că unele dintre noi s-au chinuit cu diete ani de-a rândul, poate că nu facem deloc excese culinare şi ne străduim să mâncăm echilibrat şi sănătos. Poate că facem sport sau poate că nu. Poate că avem un stil de viaţă sedentar sau dimpotrivă, alergăm toată ziua.
Viaţa noastră, mai bună sau mai rea, este în mare măsură rezultatul alegerilor pe care le facem.
Dar indiferent care au fost alegerile sau împrejurările care ne-au făcut să fim supraponderale, nu ar trebui să permitem nimănui să ne trateze cu superioritate doar pentru că purtăm 52 şi nu 42.
Evident, n-am să spun niciodată că a fi supraponderal sau chiar obez este vreo fericire. Bineînţeles că dacă am ajuns în această situaţie este spre binele nostru să facem eforturi s-o corectăm.
Regim alimentar, mişcare, un stil de viaţă ordonat, mai puţin stres, toate acestea vor conduce în timp la scăderea în greutate şi îmbunătăţirea stării noastre generale.
Dar pentru a-ţi schimba stilul de viaţă şi implicit pentru a slăbi sustenabil ai nevoie de o motivaţie personală, profundă şi pozitivă.
Motivaţiile negative precum ruşinea şi auto-desconsiderarea pe care ni le induc prejudecăţile sociale nu reprezintă deloc nişte imbolduri care să dea rezultate pe termen lung.
Scopul articolelor mele nu e, în nici un caz, să promovez obezitatea sau să desconsider viaţa sănătoasă. Dar nici nu mă voi erija în vreo instanţă morală care dă altora, cu superioritate, sfaturi despre cum să-şi trăiască viaţa.
Nu scriu pentru a promova un magazin sau altul
Scriu pentru ca femeile, oricare ar fi vărsta lor sau numărul de kilograme, să înţeleagă că pot fi frumoase, că se pot îmbrăca elegant şi cu gust, că pot fi atrăgătoare şi pline de farmec chiar dacă nu au siluete perfecte.
Scriu pentru că a avea forme generoase e la fel de normal ca şi a fi slabă, iar femeile trebuie să vadă că te poţi bucura de viaţă, de o haină elegantă sau o culoare frumoasă şi când ai piept opulent, burtică sau şolduri pline.
Sunt atâtea femei pentru care greutatea a devenit o adevărată obsesie, care ţin diete drastice şi îşi refuză orice bucurie culinară, în numele unui ideal de siluetă impus de societate. Cred că o astfel de atitudine vine dintr-o profundă insecuritate interioară şi că, oricât de slabă şi tonifiată ar fi, acea femeie nu va fi cu adevărat mulţumită cu ea însăşi.
Scopul articolelor mele este să le ajut pe cititoarele mele să se privească cu îngăduinţă şi cu un ochi mai puţin critic, oricare ar fi silueta sau vârsta lor.
Faptul că mă adresez plinuţelor în articolele mele nu înseamnă că normalizez obezitatea. Înseamnă că le consider… femei şi cred că au nevoie de idei şi sugestii stilistice chiar mai mult decât cele cu siluete suple.
Şi cred că a le arăta plinuţelor că pot fi elegante şi stilate, a le ajuta să-şi crească stima de sine, poate avea un puternic impact pozitiv şi le poate creşte motivaţia de a slăbi.
Femeile supraponderale îşi duc oricum, propria luptă cu imaginea lor de sine, ultimul lucru de care au nevoie este încă o voce critică, pe lângă cea din mintea lor, care să le spună “Slăbeşte, nu vezi cum arăţi?”.
Cât despre magazinele pe care le promovez, lucrurile sunt foarte simple.
Cum hainele pentru măsuri mari se găsesc greu, le informez pe cititoarele mele de unde cumpăr eu. Dacă hainele pe care le port într-o ţinută sunt disponibile, pun linkuri la produsele respective, dacă nu, încerc să găsesc unele similare.
Recomand numai magazine pe care le cunosc, de la care am cumpărat şi eu şi în care am încredere.
Nu sunt influencer şi nu promovez magazine sau produse în sensul de a le face reclamă plătită, iar hainele cu care îmi alcătuiesc ţinutele fac parte din garderoba mea şi sunt cumpărate de mine.
În concluzie
Poţi fi frumoasă, elegantă şi stilată chiar dacă eşti supraponderală. Nu lăsa pe nimeni să-ţi spună că nu-i aşa!
Cu drag,
Articole pe care poate le-ai ratat
Dacă nu poţi să spui ceva amabil, atunci nu spune nimic
Singurul lucru pe care n-ar trebui să-l porţi după 50 de ani
Cum să te îmbraci cu stil când eşti plinuţă
Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.
5 Comments
Campean Simona-Mihaela
Doamna are o problema cu ea însăși. Ca să nu mai spun că are și o problema de percepție. Adică mai pe românește n-a înțeles nimic, pt. că n-a vrut. E mai ușor să arunci cu lături decât să spui ceva constructiv. Eu pot doar să îi transmit că pentru situația în care nu-ți place un articol există butonul unfollow. Dvs. faceți o treabă minunată privind stima de sine a femeilor, indiferent de vârstă și kg. Mulțumesc
Maria Ghioca
Buna ziua, doamna Eugenia!
De fiecare data astept cu nerabdare postarile dumneavoastra. Ele sunt despre acceptarea cu gratie a varstei si a formei corpului din prezent. Sugestiile sunt de bun gust si de aceea va citesc zilnic, de cand v- am descoperit.
Traim intr- o societate traditionala care nu a scapat de mentalitatile invechite despre imaginea femeii in societate. Ne confruntam cu ele zilnic, dar mergem mai departe.
Va doresc seninatate si multa energie pentru postari minunate.
Cu drag, Maria
Maria
Sunteti minunata!
Sunteti superba!
Pe mine ma inspirati si nu numai!
Cea care a comentat, asa cum ati descris, si -a expus doar propria opinie, doar nu detine adevarul absolut!
Ehee…cum se mai transforma corpul unei femei dupa nasteri, menopauza, stil de viata!
Tineti -o tot asa caci ne inspirati, iar „frumusetea nu depinde de masura la blugi…” va aminteste o…grasuta!😂
Alena Ignatescu
Draga Maxine,
iti urmaresc blogul cu mare drag si te felicit pentru continutul de calitate. Esti o adevarata sursa de inspiratie pentru doamnele trecute de frumoasa varsta de 50+, dar nu numai. Tocmai datorita combinatiilor tineresti, poti sa oferi exemplu si generatiilor mai tinere. Oricum, comentariile D-nei respective la adresa plinutelor m-au revoltat. Cred ca sunt supraponderala care reprezinta exceptia care intareste regula. Datorita metabolismului meu ciudat si al unor gene care m-au defavorizat total, m-am chinuit toata viata. Toata viata am facut diete si am facut sport, cate 3 ore pe zi. Cand ma infometam si faceam sport, ca un sportiv de performanta, ajungeam la 60-70 kg, dar cand nu mai reuseam sa ma infometez si sa pastrez acest ritm alert, urcam din nou la 100 kg. Deci, eu chiar am luptat toata viata, crunt de tot ! Fac miscare si la ora actuala de trei ori pe saptamana, indoor cycling si mai fac si la sfarsit de saptamana cate o sedinta de fool-body la sala de fitness. Mananc cat se poate de sanatos, dar tot 100 de kg am. Nu am probleme cu tiroida, mi-am facut toate analizele hormonale, nu am nimic altceva, decat un metabolism extrem de lent, care se datoreaza in principal, curelor de slabire pe care le-am tinut toata viata, incepand cu varsta de 13 ani, cand nu mancam nimic decat 1 mar pe zi. Abia dupa 50 de ani, la menopauza care mi-a ingreunat si mai mult situatia, am realizat ca biciuirea, auto-flagelarea, ura fata de propriul corp si genetica care m-a defavorizat, nu sunt o solutie. Mi-a fost foarte greu, sa invat sa ma iubesc pe mine, sa nu ma mai chinui si sa imi permit sa traiesc: sa mananc cate o prajitura cand mi se face pofta, sa mananc 100 g de paine dimineata ( am avut ani intregi cand nu am mancat paine deloc ), imi permit sa mai mananc si paste si carbohidrati, pe care ani de-a randul i-am exilat din dieta mea zilnica, mancand doar 700-800 de kcalorii pe zi. Astazi sunt fericita la cele 100 de kg ale mele si nu mai vreau sa maq chinui. Mananc in continuare corect, fac miscare, dar nu mai accept sa ma chinuiesc niciodata. Nu ma intereseaza parerile rautacioase si comentariile acestea aberante, ale unor persoane, care habar nu au ce inseamna sa treci prin aceste lucruri. Daca ea a gasit calea spre fericire, nu are decat sa mearga in continuare pe ea. Bravo ei ! Dar nu are niciun drept sa atace in acest mod, mai ales ca toata industria bazata pe slabire este agresiva si nesimtita, tocmai pentru ca se bazeaza pe vulnerabilitatea unor oameni care au incercat tot ce a existat si nu a functionat nimic. Ea probabil ca va face reclama unui program de slabire, sau unor anyrenori personali. Eu astazi mi-am invatat lectiile si sunt fericita si va urmaresc cu drag ! Tot ce ati scris, este perfect in asentimentul meu, continuati exact asa ca si pana acum. Felicitari !
maxine
Îţi mulţumesc mult, Alena, că ne-ai împărtăşit povestea ta. Aşa este, sunt multe femei care datorită conformaţiei şi anumitor caracteristici metabolice, nu reuşesc să se înscrie în aşa-zisele standarde de frumuseţe, oricâte eforturi ar face.
E foarte bine că ai ajuns să-ţi înţelegi şi să-ţi accepţi corpul. Până la urmă, de ce am vrea neapărat să ne încadrăm în nişte standarde? Eu prefer unicitatea! 🙂