Sacoul nu e doar pentru ţinute office
În prima parte a carierei, vreme de 12 ani cât am fost profesoară, sacoul era una din piesele de bază ale garderobei mele.
Îmi plăcea să port sacouri cu fuste plisate sau pantaloni largi şi mereu cu pantofi Oxford şi genţi mari, structurate.
Apoi, când am devenit freelancer şi am început să lucrez de acasă, sacourile păreau să-şi fi pierdut utilitatea. Mai mult, o lungă perioadă am fost într-un fel de derivă stilistică, în care îmi cumpăram haine banale, fără să am o idee clară despre stilul meu personal.
Revirimentul meu stilistic, care s-a petrecut după 50 de ani, a readus sacourile în zona centrală a preferinţelor mele.
Deşi nu lucrez în zona corporatistă/instituţională, unde sacoul face parte din codul vestimentar office, port sacouri la ţinute casual, care în felul acesta arată mai elegante şi mai stilate.
Contrar părerii generale care asociază sacourile numai ţinutelor profesionale în clasica uniformă cu pantaloni office sau fuste creion, sacoul se poate purta cu orice altă piesă vestimentară: de la rochii de vară vaporoase, la blugi sau pantaloni de in.
Atunci când sunt purtate la ţinute casual, sacourile le transformă în smart-casual – smart înseamnă inteligent, deştept, dar şi elegant, stilat, chic.
Prin urmare, dacă vrei să dai o notă elegantă ţinutei tale casual, adaugă-i un sacou şi o vei transforma instantaneu într-o ţinută chic.
Ţinuta de azi
În alcătuirea ţinutei de azi am pornit de la o rochie foarte simplă tip maiou din bumbac, de culoare bleumarin. Foarte comodă, foarte lejeră, foarte casual.
Ca multe dintre voi, nu mă simt foarte în largul meu purtând rochii fără mîneci, aşa că am dorit să port ceva pe deasupra.
Puteam să aleg o cămaşă purtată descheiată, liberă sau cu o curea în talie, un cardigan subţire, o geacă de blugi sau o eşarfă.
Dar pentru că am vrut să dau ţinutei o notă smart, am ales un sacou subţire, cu dunguliţe albe şi albastre.
Am compelat ţinuta în acelaşi stil casual, cu tenişi albi, o geantă cross-body şi un colier în formă de lanţ, cu zale de plastic.
Este o ţinută lejeră şi comodă, potrivită pentru timpul liber. Dacă te inspiră, iată ce îţi recomand.
- Rochia este de la Bonprix, este la pachet cu o alta similară, turcoaz şi e la un preţ foarte bun, 106 lei pachetul.
- Sacoul este mai vechi, l-am luat acum trei ani de la H&M. Am găsit un model similar la FashionDays.
- Nişte tenişi albi găseşti la CCC iar o geantă cross-body la Reserved.
Atenţie!
Dacă citeşti acest articol pe telefon şi l-ai deschis de pe Facebook, este posibil ca linkurile la recomandările mele să nu meargă.
Poţi remedia foarte simplu problema astfel:
- fă click în colţul din dreapta sus al ecranului pe cele trei punctişoare
- în meniul care se deschide fă click pe Open in system browser
- fă scroll din nou până la linkuri şi iată-le funcţionând! 🙂
Alte ţinute casual cu sacou
Cu drag,
Articole pe care poate le-ai ratat
Cum să porţi o rochie de vară cu sacou
O ţinută casual cu rochie neagră şi sacou
Cum să porţi sacoul cu stil dacă eşti plinuţă
Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.
3 Comments
Pingback:
Pingback:
Pingback: