Roz şi bleumarin – o combinaţie rafinată chiar şi într-o ţinută casual
Atunci când e vorba de ţinute elegante, culorile contează la fel de mult ca croielile şi ţesăturile din care sunt realizate hainele. Există combinaţii de culori pe care le asociem în mod curent ţinutelor casual sau de vacanţă, şi altele mai degrabă specifice ţinutelor elegante. Iată, de exemplu, tandemul galben-verde,…
Culotte şi animal print
Ni s-a spus, ani de-a rândul că noi, plinuţele, ar trebui să purtăm pantaloni lungi şi pantofi cu toc, care să alungească silueta şi s-o facă să pară mai suplă. Nimic rău cu această recomandare, e cât se poate de adevărat că acest tip de ţinută e avantajoasă pentru plinuţe.…
O ţinută de toată ziua
Atunci când pleci la piaţă sau ca să iei copilul de la şcoală sau ca să cumperi ceva de la farmacie te îmbraci, de obicei, cu ce-ţi vine la îndemână. Dacă ai un Mega lângă bloc poate ieşi chiar în ţinuta de casă. În orice caz, nu te gândeşti deloc…
Doar un mic detaliu
Am auzit sau citit de atâtea ori că detaliile fac diferenţa încât acest adevăr s-a banalizat până la a-şi pierde conţinutul. De la cerinţă la angajare – cunoscuta “atenţie la detalii” – şi până la expresia cu parfum metafizic “Diavolul stă în detalii”, ni se cere permenent să fim atenţi…