Trenduri după 50 de ani – Accesoriile
Ieri am scris un articol despre felul cum poţi integra trendurile în garderoba ta, după 50 de ani.
M-am gândit că ar fi utile şi nişte exemple concrete aşa că va urma o serie de articole despre acest subiect. Azi vorbim despre accesorii.
Într-adevăr, un mod foarte simplu şi relativ necostisitor de a aduce prospeţimea noilor tendinţe în ţinutele tale este prin intermediul accesoriilor.
Mă refer, desigur, la încălţăminte (dar acesta e un subiect mai vast, care merită propriul articol) dar şi la genţi şi bijuterii.
Accesoriile
Una dintre tendinţele actuale în materie de genţi este miniaturizarea.
Au apărut genţi din ce în ce mai mici, unele de-a dreptul ridicole, care arată ca nişte gentuţe de păpuşi. Fireşte că o astfel de poşetă este total nepractică şi nu poate fi folosită decât cu rol decorativ, de vreme ce nu încape nimic în ea.
Mai sunt şi genţile mici, dreptunghiulare, făcute special pentru telefonul mobil care se poartă în diagonală, de obicei acompaniate de o altă geantă, mai mare.
Dacă eşti genul care îşi rătăceşte telefonul în adâncurile genţii în care încape orice, o astfel de gentuţă pentru telefon poate fi foarte utilă, fireşte dacă este însoţită şi de geanta principală.
La polul opus genţilor minuscule se află cele uriaşe, gen sacoşe de cumpărături, de multe ori cu textură matlasată sau din material textil.
Eu nu sunt adepta nici uneia dintre aceste extreme, deşi mai ales vara îmi plac genţile încăpătoare. La ţinutele casual de vară, genţile de pai sau cele împletite sunt chic şi aduc un plus de naturaleţe.
Dar sunt şi situaţii când o poşetă mai mică este de preferat, mai ales la ţinutele mai elegante. De exemplu, azi am purtat o poşetă micuţă, a cărei formă aminteşte de o servietă cu mâner.
Aş fi putut să aleg o poşetă plic dar mi s-a părut că ţinuta este destul de conservatoare aşa că am preferat un accesoriu modern.
Acesta este motivul pentru care am ales şi colierul în formă de lanţ. Acest gen de coliere sunt în vogă acum, aşa că aduc ţinutei o notă trendy, pe care n-aş fi obţinut-o cu un alt colier.
Ţinuta
Cât despre ţinuta în sine, ea este foarte simplă: nişte pantaloni negri largi, o bluză tip poncho cu un imprimeu abstract şi nişte sandale negre cu toc gros.
Imprimeul este şi el un element care scoate ţinuta din banal, iar împreună cu accesoriile îi oferă un aer interesant şi modern.
Dacă te inspiră, iată ce îţi recomand.
Bluza pe care o port eu e de câţiva ani în garderoba mea, deci nu mai e disponibilă. Dar am găsit nişte modele cu imprimeuri cel puţin la fel de frumoase.
Pantaloni negri evazaţi găseşti la Bonprix.
Colierul l-am luat de la Miniprix, îl găseşti aici, iar o poşetă asemănătoare cu a mea găseşti la ePantofi.
Cu drag,
Articole pe care poate le-ai ratat
Cum te îmbraci cu stil după 50 de ani dacă eşti plinuţă
Cum să porţi negru după 50 de ani
Singurul lucru pe care n-ar trebui să-l porţi după 50 de ani
Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.
9 Comments
Pingback:
Pingback:
Pingback:
Pingback:
Pingback:
Pingback:
Pingback:
Pingback:
Pingback: