Ultimul an al deceniului şase

Împlinesc azi 59 de ani şi intru, deci, în ultimul an al deceniului şase.

(Poate nu v-aţi gândit până acum, dar între 50 şi 60 de ani te afli în deceniul şase al vieţii, nu în cinci, cum ai fi tentat să crezi.)

Sunt oameni cărora nu le plac aniversările, căci le amintesc că a mai trecut un an şi s-au mai apropiat puţin de sfârşitul inevitabil al existenţei.

Sunt alţii care, dimpotrivă, îşi sărbătoresc aniversarea, ca pe o celebrare a faptului că sunt încă vii şi se pot bucura în continuare de plăcerile vieţii.

Sentimentul cu care îmi întâmpin eu aniversările (cel puţin de câţiva ani buni încoace) este un soi de uimire: când am ajuns aici?

Dacă mă uit în spate mi se pare că am trăit mult, nu doar multe experienţe ci chiar vieţi întregi care parcă aparţin altcuiva. Şi totuşi, deşi acest timp pare foarte lung, am impresia că a trecut foarte repede.

Mi se pare că dacă întind mâna aş putea s-o mângâi pe cap pe fetiţa în rochiţă roz şi şosete trei sferturi sau s-o iau în braţe pe tânăra aceea cu o furtună de emoţii în suflet şi să-i spun că o să fie bine.

Nu am avut niciodată dificultatea, pe care multe femei o au, de a recunoaşte în chipul în vârstă care mă priveşte din oglindă, figura adolescentei care sunt în interior.

Poate pentru că, deşi port în mine şi fetiţa şi adolescenta şi tânăra femeie care am fost, nu mă mai pot identifica cu nici una dintre ele.

Viaţa a trecut peste mine schimbându-mă imperceptibil cu fiecare clipă şi lăsându-şi amprenta nu doar asupra celulelor mele ci şi asupra sufletului.

Nu pot spune “chiar dacă în exterior am 59 de ani, pe dinăuntru am 25”. Nu ştiu ce vârstă am pe dinăuntru, poate că toate laolaltă. Fiindcă regăsesc în mine cheful de joacă al fetiţei, nonconformismul adolescentei, pofta de râs a tinerei, calmul femeii mature.

Una dintre platitudinile care se spun în legătură cu bătrâneţea este că vârsta e doar un număr, ideea fiind că nu ai îmbătrânit dacă te simţi tânăr în interior. E o prostie.

Pentru mine vârsta este o sumă care înglobează durerile de spate, ridurile, pielea care se lasă, părul cărunt, dar şi seninătatea, înţelepciunea, deschiderea către celălalt punct de vedere, curiozitatea şi simţul umorului.

Sunt trăsături pe care am reuşit să le păstrez din tinereţe şi altele pe care le-am dobândit odată cu înaintarea în vârstă.

De aceea nu doar că nu mă simt pe dinăuntru ca la 25 de ani, dar nici nu mi-aş dori să revin, dacă ar fi posibil, la acea vârstă.

Preţuiesc prea mult liniştea şi echilibrul sufletesc de acum ca să-l schimb pe tumultul şi necontenita nesiguranţă a acelor ani, chiar dacă ar veni cu o siluetă suplă şi o piele netedă.

Acum, la 59 de ani, sunt recunoscătoare că am ajuns până aici şi tot ce sper este să-mi păstrez spiritul viu, să râd în fiecare zi şi să fiu înconjurată de dragostea celor pe care-i iubesc.

Articole pe care poate le-ai ratat

De ziua mea am fost în nor(i)

Aproape de 57

Ce am câştigat (şi ce am pierdut) odată cu înaintarea în vârstă

Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.

Summary
Ultimul an al deceniului şase
Article Name
Ultimul an al deceniului şase
Description
Câteva gânduri la împlinirea a 59 de ani.
Author
MaxineOver50

9 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *