Un imprimeu geometric alb-negru şi un strop de galben

În ultima vreme, interesul meu s-a deplasat de la imprimeurile florale, la cele geometrice. Deși iubesc imprimeurile florale pentru delicatețea și feminitatea lor, am început să simt nevoia unei schimbări.

Pe de-o parte pentru că florile, deși fermecătoare, tind să ofere un aer romantic care parcă nu mai este în concordanţă cu evoluţia mea stilistică. Pe de altă parte, alura boemă a imprimeurilor florale nu este cea mai potrivită într-un context profesional.

Am observat că imprimeurile geometrice aduc o claritate și o ordine vizuală care se potrivesc mai bine cu imaginea unei femei moderne, sigure pe sine. Aceste modele reușesc să îmbine minimalismul și complexitatea într-un mod unic, fără a deveni prea încărcate sau exagerate.

Geometria este în esență despre echilibru, iar acest lucru mi se potrivește acum, mai mult ca niciodată. Simt că imprimeurile geometrice îmi reflectă personalitatea într-o manieră mult mai directă, fără a renunța la eleganță.

Ţinuta de azi
În ţinuta pe care o port azi am ales o rochie cămașă cu imprimeu geometric alb-negru, peste care am adăugat un sacou galben șofran, care creează un contrast plăcut, fără să fie prea strident.

Pentru a completa ținuta, am optat pentru accesorii simple, dar de efect.
O curea galbenă, care îmi accentuează talia și adaugă un plus de structură rochiei. La pantofi, am mers pe o variantă clasică – tocuri medii negre – pentru confort și eleganță. Geanta office neagră, cu un design minimalist, păstrează nota profesională a întregului look.

Iar ca bijuterii, am ales o brosă emailată în formă de floare, ce aduce un detaliu feminin și rafinat, alături de cercei discreți aurii, care completează perfect ansamblul fără a-l încărca.

Dacă ţinuta mea te inspiră, iată ce îţi recomand.
- Rochii cu imprimeu geometric alb-negru găseşti la AboutYou aici sau la Bonprix aici şi aici.
- De asemenea la Reserved aici şi aici sau la DyFashion aici şi aici.
- Un sacou galben găseşti la Bonprix, FashionDays sau AboutYou.
- Pantofi negri cu toc mediu la CCC aici, aici sau aici.
- O geantă office neagră tot la CCC aici sau aici.
Atenţie!
Dacă citeşti acest articol pe telefon şi l-ai deschis de pe Facebook, este posibil ca linkurile la recomandările mele să nu meargă.
Poţi remedia foarte simplu problema astfel:
- fă click în colţul din dreapta sus al ecranului pe cele trei punctişoare
- în meniul care se deschide fă click pe Open in system browser
- fă scroll din nou până la linkuri şi iată-le funcţionând! 🙂
Cu drag,

Articole pe care poate le-ai ratat
Imprimeul geometric e perfect pentru ţinutele office
În trend – imprimeurile în alb şi negru
Cum să porţi cu stil rochia-cămaşă
Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.



One Comment
Pingback: